Stătea stăvilar, mâna mea peste a ta, şoptindu-şi una alteia ceva...

când tăcerea îmi vorbea

Stăteam pe frunzele stacojii, decupate în violete nuanţe de brun cărămiziu şi aşteptam să-mi spui că nu sunt ceea ce par a fi... În târziul care decojea umbra feţei mele nesigure, se ivea o scoarţă de stejar uscat, astupat cu crengile înmănunchiate ale sufletului meu alb, zgribulit de atâta alb. Îngemănată cu uitarea, stăteam şi aşteptam...şi mă întrebam între aşteptări cât voi mai aştepta. Îmi răspundea din când în când ticăitul ceasului pe care abia-l auzeam. Îmi răspundea ca de fiecare dată, cu o aşteptare prelungită care se descuama la nesfărşit. Aşteptam probabil aşteptarea care nu mai putea aştepta. Aşteptam ceea ce nu aveam dreptul să aştept...

Mă tot rătăceam printre cuvintele tale suave care-mi răstălmăceau chiar şi moleşeala din privirea adormită în praful năucitor al plictisului. Ştiam că ai să apari ca de fiecare dată în aceleaşi nuanţe cafenii, cu monoclul pe ochiul stâng şi cu cafeaua pe care o adulmeci în fiecare dimineaţă de când ne-am cunoscut. Obrajii tăi îmi vor spune aceeaşi poveste nenuntită, aceleaşi gânduri hărăzite spre a fi spuse şi nedesluşite. Voi aştepta un răstimp până ce vei ajunge aici.

Am început discuţia care aş vrea să se termine curând. De la o vreme n-am răbdare să mai ascult, vreau să vorbesc numai eu...

despre incredere

In Epistola I către Corinteni, Sfantul Apostol Pavel ne oferă un imn al dragostei creştine, pe care mulţi l-am citit, îl cunoaştem, dar putin si putini l-am pus in practica:
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am [...] Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de as da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."

Si cum ar putea iubi cineva daca nu ar cunoaste mai intai ceea ce iubeste. Si cum am putea spune ca pe deplin cunoastem ceea ce iubim, daca ne indoim de ceea ce iubim? Ceea ce inseamna ca nu iubim daca ne indoim.